Din Germania la Chicago


                         




Mă numesc G. D. Era în 17 ianuarie 2007,  pe atunci locuiam în Germania. Aveam un magazin în orașul Detmolt. Prietenul meu, Th. G., se afla în Chicago și se pregatea să vină în Grecia. În ajunul plecării lui, a simțit dureri puternice în zona abdomenului. A fost transportat la spital și doctorii i-au făcut o injecție cu morfina, ca să se liniștească, pentru că durerea era îngrozitoare, și apoi i-au făcut analizele. Soția lui mi-a dat telefon și mi-a spus că Th. se află la spital și sufera. Mi-a cerut să mă rog pentru el. În ziua aceea, au venit la mine, la magazin, niște prieteni de-ai mei din Grecia și mi-au adus Paraclisul Sfântului Luca și icoana lui. Eu nu îl cunoșteam pe sfânt. Prietenii mei mi-au vorbit despre el. În timp ce vorbeam, a telefonat soția lui Th. Eu, absolut spontan, fară să mă gândesc prea mult, i-am spus:
– Spune-i lui Th. sa stea liniștit. O sa îi trimit în seara asta un nou sfânt din Rusia.
Nu știu cum mi-a venit sa spun asta, dar exact asa s-a întâmplat. Soția lui a crezut așa de mult ceea ce i-am spus, încât s-a dus la spital si l-a întrebat pe soțul ei:
– Ce faci, Th.?
– Mă doare foarte tare.
– Prietenul tău, D., din Germania, mi-a spus că îți va trimite un nou sfânt din Rusia. Oare a ajuns?
– Te rog, lasă-mă cu durerile mele! Nu a trecut nimeni pe aici.
Între timp, eu mi-am cerut scuze de la prietenii mei și am urcat în apartamentul nostru, care este deasupra magazinului. Acolo am citit pentru prima data Paraclisul Sfântului Luca și l-am rugat să meargă în America și să îl ajute pe Th.
A doua zi dimineața Th. mi-a telefonat și mi-a spus:
– Ce legătură ai tu cu sfinții din Rusia?
Nu am înțeles ce vrea să spună. Th. a continuat:
– Frate, ieri s-a petrecut o mare minune. M-a vizitat însuși Sfântul Luca. Purta halatul alb de doctor. A venit lângă mine si eu credeam ca este unul dintre doctorii spitalului. L-am întrebat:
– Doctore, ce doresti?
– Sunt Sfântul Luca, doctorul din Rusia, și m-a trimis D. din Germania să îți alin durerile.
M-a atins pe abdomen și imediat au încetat durerile. Până atunci eram îndoit de durere. Sfântul a plecat, iar eu m-am ridicat, le-am spus doctorilor că sunt bine si că plec. Doctorii mi-au spus:
– Ce faci, ești nebun?
Eu am insistat și ei m-au pus să semnez că plec din spital pe propria răspundere.
Th. a luat bilet de externare și a doua zi a plecat în Grecia. Ajungând în Atena, s-a dus la Mănăstirea Sagmata și i-a mulțumit Sfântului Luca.
G.D., Kalambaka
                             (ARHIMANDRIT NECTARIE ANTONOPOLUS - ,,Sfântul Luca al Crimeii, minunile  contemporane”)

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum am ajuns să cred în existența lui Dumnezeu! Și ce dovezi sau argumente pot aduce?

Vino la mine la mănăstire și eu te voi ajuta