Un prieten de-o viață

                            

                                     Un prieten de-o viață



Era în vara anului 2007. Treceam din nou printr-o perioadă de amărăciune din cauza singurătății. Nu puteam înțelege de ce, deși îmi doream foarte mult o familie, orice încercare în a cunoaște pe cineva eșua. Părintele duhovnic îmi spunea, de fiecare dată, că trebuie rugăciune. Știam că îl am ca sprijin de nădejde în rugăciune, că toate sfaturile pe care mi le dădea îmi erau de folos, dar parcă nu mai aveam răbdare. Trecusem deja de 30 de ani, iar posibilitatea de a mai întâlni o persoană potrivită, cu credință în Dumnezeu, mi se părea tot mai greu de realizat.
   Cât fusesem studentă, treceam aproape zilnic pe la moaștele Sfintei Cuvioase Parascheva..., îi simțisem ajutorul de atâtea ori examene, în boală și alte încercări... Mă întrebam de ce nu intervine și în această problemă... Și atunci, ascultând sfatul părintelui, am început să mă rog...,  dar nu oricum, ci cu lacrimi, cu nădejde, cu postul rînduit de părintele. M-am rugat mult în acea vară la trei sfinți: la Sfânta Cuvioasa Parasceva la Sfântul Nectarie și la Sfântul Mina. Citeam cât de des puteam acatistele celor trei sfinți, luând în schimb mângâiere și pace sufletească.
       Pentru cei care și-au întemeiat ușor o familie, e mai greu să înțeleagă drumul anevoios pe care îl presupune găsirea celui potrivit, ce te va însoți într-o căsnicie. Pentru mine a fost cu adevărat o minune. Mi-am cunoscut soțul în luna octombrie a acelui an, mai exact în ajunul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Sfinții au rânduit ca cel întâlnit să fie cu adevărat un om cu frica de Dumnezeu, un om cu dragoste pentru viața creștină. Și soțul meu ținuse post în această vară, 40 de zile, și făcuse Paraclisul Maicii Domnului, zilnic, în dorința de a cunoaște o persoană potrivită pentru căsătorie. Coincidență? Nu. A fost răspunsul Bunului Dumnezeu la stăruința noastră în rugăciune. A fost minunea pe care a mijlocit-o Maica Domnului și sfinții pentru noi.
         Îi mulțumesc Domnului, Maicii Domnului și sfinților pentru grija pe care ne-o poartă.

                                                                                                               Felicia A.

Comentarii

Postări populare de pe acest blog

Cum am ajuns să cred în existența lui Dumnezeu! Și ce dovezi sau argumente pot aduce?

Vino la mine la mănăstire și eu te voi ajuta