Întoarcerea studentului

  Odată am luat în taxi un student de la N. Epivates, ca să-l  duc în cartierul ,,Patruzeci de Biserici). Pe drum am început o discuție duhovnicească. Adevărul este că era puțin refractar, cu duh de împotrivire și, să  mă ierte, avea o formă de credință proprie, departe de învățătura Bisericii. Le punea pe toate pe seama preoților și episcopilor: ,, De ce Biserica cere bani?” - și, în general, pusese mâna pe coasă și tăia, judeca și osțndea pe toți și pe toate. M-am temut că nu vom ajunge la nici o înțelegere pânî la destinație și, într-adevăr, am fost nevoit să opresc motorul încă o jumătate de oră, în fața casei lui, cu gândul că vom ajunge la un punct de vedere comun.

  În fine, ce le-am întors pe toate fețele, i-am pus, cu ajutorul lui Dumnezeu, o oarecare rânduială în gândire și i-am spus:

-         Spui că ai credință în Hristos și te rogi, dar nu vrei să auzi de preoți și de Biserică. Așadar, ascultă cu atenție la ce-ți voi spune: o scrisoare ca să ajungă la destinatar are nevoie de timbru poștal, nu este așa? Pentru că altfel va pleca și se va întoarce tot la mine. O rugăciune să ajungă la Hristos, să fie bineplăcută și să aibă trecere, trebuie, fratele meu, să iasă  dintr-o inimă frântă și smerită, pentru că, altfel, nu va depăși nici măcar tavanul casei; pur și simplu, vom trăi iluzii. Crede-mă, înainte de a începe să am o viață  duhovnicească și eu aveam aproape aceleași idei, eram ca tine. De multe ori, când conduceam și dădeam pe drum de un câine mort, scuipam, închizând repede geamul și acceleram ca să scap de mirosul urât.

 După ce am început să pătrund puțin din înțelesurile vieții duhovnicești, ori de câte ori dădeam de iar de un câine mort pe stradă, nu mai scuipam, nu mai închideam geamurile, și știi de ce? Descoperisem că asemenea câini aveam înlăuntrul meu, dar nu morți, ci vii, foarte vii. Cu siguranță, acum am mers cam prea departe și nu am pretenția să mă înțelegi, însă ceva tot trebuie să faci: să te pleci și tu puțin, și-ți urez ca Maica Domnului să te aibă în rugăciune. Dacă vrei, ia această casetă audio, înregistrată cu învățături despre POCĂINȚĂ, SPOVEDANIE și SFÂNTA ÎMPĂRTĂȘANIE.

-         Cât costă?

-         Cuvântul lui Dumnezeu nu se vinde și nu se taxează, ci se dăruiește. ,,În dar ați luat în dar să dați” (Mt. 10,8).

-         O voi lua, domnule Atanasie, și vă promit că o voi asculta.

  Încet-încet, cu ajutorul lui Dumnezeu, inima a început să i se înmoaie, să primească timid înlăuntrul ei Cuvântul lui Dumnezeu, pentru că, frații mei, omului de astăzi nu-i este ușor să accepte că a greșit și că a greșit și că a avut o credință eronată. Vedeți, la mijloc este egoismul și din acest motiv, ca să câștigi un suflet pierdut, este nevoie de rugăciune și discernământ. Nu-l inhiba, nu-l ofensa, nu-l traumatiza, că, altfel, se adeverește cuvîntul spus de Sfântul Ioan Gură de Aur: ,,Fiți atenți ca nu cumva, încercând să lovești păcatul, să lovești pe păcătos” și atunci, frații mei, rezultattele vor fi tocmai pe dos.

    În sfârșit, după ce tânărul mi-a mulțumit, i-am spus:

-         Acum ții în mâna ta o casetă în care se află cuvântul lui Dumnezeu, ascultă încă un minut, înainte de a pleca, la ce-ți voi spune și nu te voi obosi mai mult. Când mergem la medic, ne eliberează o rețetă, nu-i așa?

-         Da, așa este.

-         Da, însă nu rețeta vindecă, medicamentele ne fac bine. De-aș avea, în buzunarul hainei mele, zece rețete, aș rămâne tot bolnav, dacă nu aș merge să cumpăr medicamentele. Medicamentele mă vor face bine, și nu rețeta, Ce semnificație are aceasta? Dacă nu vei merge să pui în practică aceste învățături, pe care le vei asculta de pe casetă, nu ai făcut nimic, fratele meu, chiar nimic: vom rămâne aceiași și tot în vechea pășune vom paște. Ce păcat! La ce ne-a folosit că am ascultat-o?

-         Nu, domnule Atanasie, nu! V-am promis că o voi asculta cu multă atenție.

Ne-am strâns mâinile cu căldură și a plecat spre casă.

După aproape un an, eram la mitropolie și taxiul era plin. Văd un tânăr ridicând mâna și alergând spre taxi.

-         nu mai am loc, sunt plin.

-          Nu doresc un taxi, domnule Atanasie, am vrut doar să vă vorbesc.

-         Cine ești dragă tinere?

-         Sunt studentul căruia i-ați dat caseta. Acela pe care mi le-ați spus atunci și cele pe care le-am ascultat pe casetă, le-am pus în practică. Aceasta am vrut să vă spun. Vă caut de mult timp, acum merg la biserică în fiecare duminică și am duhovnicul meu.

-         Slavă Ție, Doamne, slavă Ție!

  S-a schimbat culoarea semaforului și n-am apucat să ne spunem mai multe. M-am bucurat însă foarte mult înlăuntrul meu, deoarece fusese unul dintre cei mai dificili tineri pe care îi întâlnisem pînă atunci și întâmplarea m-a făcut să-mi amintesc cuvântul Evangheliei: ,,Cuvântul lui Dumnezeu este viu și lucrător” (Evr. 4, 12).

       Din cartea: ,, Lacrimile pocăinței” de ATHANASIOS KATIGAS