Mărturii inocente
Acum vreo zece ani, slujeam la Iasi la o Biserică din centru. Eram cu alți doi preoți în altar, eu eram în partea dreaptă a Sfintei Mese. În timpul Dumnezeieștii Liturghii, fetița unuia dintre preoți care avea vreo trei ani, a intrat în Sfântul Altar, pe ușa de miazănoapte. Un copilaș curat nu-i mare bai că a intrat în Altarul Celui preacurat. Când a intrat, copilul s-a uitat în sus, a făcut ochii mari, a rămas împietrit vreo trei secunde, apoi a zbughit-o afară.
După slujbă, fetița a povestit ce a văzut în Altar. A zis că sus, în fața Sfintei Mese a văzut o lumină mare, care era Doamne Doamne. Iar de o parte și de alta a Sfintei Mese, în înalt a văzut pe Maica Domnului și un înger, la rugăciune.
Eu eram mâhnit că deasupra mea era doar un înger. Așa că am întrebat copilașul. Deja de prea multe întrebări, fetița era timorată și nu prea mai voia să zică. Dar, eu am insistat și i-am zis: deci, deasupra mea era un înger? Fetița s-a uitat în sus, a închis ochii pentru a-și reaminti și a zis: Nu, deasupra ta era Măicuța Domnului. Am simțit că leșin. Era cea mai frumoasă veste pe care am primit-o vreodată după Taina Hirotoniei.
Mărturia părintelui Ioan Istrati

Comentarii
Trimiteți un comentariu