Din Țarina Petricaniului în Țarina inimii

Monahul athonit, părintele Ghervasie de la Mănăstirea Simonos Petras, Ne-a mărturisit: ,,În jurul anului 1960 am mers cu un grup de tineri, colegi de facultate pe atunci, la Spitalul de Boli Infecțioase Sfânta Varvara, din Aigaleo. În vremea aceea, mergeau foarte puțini în vizită acolo. La spital am cunoscut un Cuvios cu multă dulceață, pe Părintele Nichifor, un om înbunătățit, cu multe harisme și purtător de Dumnezeu. După ce i-am primit binecuvântarea și ne-am așezat, ne-a întrebat: ,, Copiii mei, vă rugați? ” Noi i-am răspuns că ne rugăm rostind niște rugăciuni improvizate pe care le învățasem la organizația de tineri pe care o frecventam. Atunci ne-a zis: ,,Nu așa, ci cu rugăciunea lui Iisus să vă rugați: Doamne Iisuse Hristoase, miluește-mă .             Așa să vă rugați! Așa e bine! ” Și ne-a învățat puțin câte puțin rugăciunea.!                               ...

                                                  RESPONSABILITATEA RUGĂCIUNII M ulţi oameni, chiar dacă nu se roagă în mod deosebit, recunosc puterea şi valoarea rugă­ciunii şi în momente foarte grele ale vieţii lor recurg la ajutorul Bisericii şi al mănăstirii şi îi roagă pe preoţi şi pe monahi să se roage pentru ei. Acesta nu este un lucru rău, însă poate arăta că ei înşişi nu vor să-şi asu­me responsabilitatea. Sau poate că nu vor să îşi asume efortul rugăciunii (pentru că rugăciunea necesită un efort). Dacă însă ne doare ceva, cei mai în măsură să ne rugăm suntem noi înşine. Atunci rugăciunea noas­tră dobândeşte un avânt deosebit şi poate fi auzită de Dumnezeu. Această rugăciune trebuie să aibă un co­respondent în viaţa noastră, să se îmbine cu o luptă duhovnicească mai intensă. Un tată l-a vizitat pe părintele Paisie. Cu multă du­rere i-a...

                          Mă numesc G. D. Era în 17 ianuarie 2007,  pe atunci locuiam în Germania. Aveam un magazin în orașul Detmolt. Prietenul meu, Th. G., se afla în Chicago și se pregatea să vină în Grecia. În ajunul plecării lui, a simțit dureri puternice în zona abdomenului. A fost transportat la spital și doctorii i-au făcut o injecție cu morfina, ca să se liniștească, pentru că durerea era îngrozitoare, și apoi i-au făcut analizele. Soția lui mi-a dat telefon și mi-a spus că Th. se află la spital și sufera. Mi-a cerut să mă rog pentru el. În ziua aceea, au venit la mine, la magazin, niște prieteni de-ai mei din Grecia și mi-au adus Paraclisul Sfântului Luca și icoana lui. Eu nu îl cunoșteam pe sfânt. Prietenii mei mi-au vorbit despre el. În timp ce vorbeam, a telefonat soția lui Th. Eu, absolut spontan, fară să mă gândesc prea mult, i-am spus: – Spune-i lui Th. sa stea liniștit. O sa îi trimit în...