Nimic nu este cu neputință celor ce cred cu tărie Suntem Daniela şi Lucian Bilauschi, părinţii lui Andrei – Bogdan, un înger în vârstă de 4 ani, care, din păcate, a suferit în această scurtă perioadă din viaţa lui mai mult decât majoritatea dintre noi într-o viaţă întreagă. Numai Bunul Dumnezeu ne-a până acum: Hristos, Maica Domnului și toți sfinții care sunt grabnic ajutători și mijlocitori ai rugăciunilor noastre. Andrei a apărut în viaţa noastră în 8 octombrie 2008 şi, până la vârsta de 3 ani era să-l pierdem de 8 ori: a avut două intervenţii chirurgicale dificile (la 6 zile şi la 4 luni), a făcut septicemie de opt ori şi de zeci de ori a făcut acidoză severă - dar Dumnezeu ne-a ajutat să trecem peste aceste momente dificile (l-am botezat la 8 zile în terapie intensivă). "Ori aţi fost voi prea ghinionişti să aveţi un copil cu probleme, ori e el pre norocos că a scăpat de atâtea ori de la moarte..." -...